Planul de conturi

 

Noul Plan Contabil din România a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2010 şi se aplică societăţilor comerciale, companiilor naţionale, regiilor autonome, institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperative şi celelalte persoane juridice care, în baza legilor speciale de organizare, funcţioneaza pe principiile societăţilor comerciale precum şi altor subunităţi conform reglementarilor Ordinul nr. 3055/2009 publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 766 si 766 bis din 10.11.2009, conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene si cu Directiva a VII-a a Comunităţilor Economice Europene, actualizat cu modificările sale ulterioare:

 

  • Ordinul nr.2869/2010 publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 882 din 29.12.2010 şi
  • Ordinul nr. 2239/2011 publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 522 din 25.07.2011.

 

Din acest link puteţi descărca în format pdf planul de conturi.